Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate are în vedere câteva noi reglementări referitoare la asistenţa medicală și la pachetele de servicii din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Un Ordin supus dezbaterii publice aduce îmbunătățiri majore atât pentru furnizori, cât mai ales pentru pacienți!
Astfel, la nivelul asistenţei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialităţile paraclinice, regularizarea sumelor contractate se va realiza lunar (acum e trimestrial). În acest fel, se va evita blocarea unor sume contractate care nu pot fi utilizate la nivelul unor furnizori de servicii medicale paraclinice din lipsă de adresabilitate, având în vedere că asiguratul are dreptul conform legii să aleagă furnizorul. Potrivit Ordinului, sumele neconsumate de unii furnizori de servicii medicale paraclinice vor putea fi redistribuite de casele de asigurări de sănătate către furnizorii care au adresabilitate, fără a fi necesar a se aștepta sfârșitul unui trimestru.
Un alt punct de interes din Ordin se referă la biletele de trimitere: începând cu semestrul II al anului 2019, pentru toate bolile cronice valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice va fi de până la 90 zile calendaristice. Acum este de 60 de zile.
Pentru afectiunile cuprinse în programele naționale de sănătate (diabetul, bolile de nutriție precum și afecțiunile oncologice) valabilitatea este de până la 90 de zile calendaristice.
Faptul că un pacient are la dispoziție 60 de zile din momentul obținerii biletului de trimitere reprezintă o ușurare pentru mulți. Dar și creşterea accesului asiguraţilor la servicii medicale, acesta fiind de altfel scopul pentru care s-a mărit perioada.
O modificare vizează și îngrijirile medicale la domiciliu şi îngrijirile paliative la domiciliu.
Astfel, potrivit noului ordin, începând cu semestrul II al anului 2019, se majorează numărul de zile de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat, respectiv de la 90 de zile la 180 de zile (90 de zile îngrijiri medicale la domiciliu şi 90 de zile de îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni).
Nu în ultimul rând, documentul face referire și la asistența medicală primară pentru femeile însărcinate.
La prima prezentare la medicul de familie, acestea vor primi un document prin care se atestă existența sarcinii, astfel încât acestea să poată beneficia ulterior de pachetul de servicii de bază. În plus, valorile minim garantate ale punctului ”per capita” și pe serviciu au fost majorate.
Cum spuneam, Ordinul se află în dezbatere publică și, dacă nu există contestații argumentate, va intra în vigoare de la 1 iulie. Eu sper să se întâmple așa, pentru că sunt modificări importante, care asigură acces la sistemul medical și scad birocrația. Încă o dovadă că Guvernul pune pe primul loc pacientul!