Bucurie mare pe copii, odată cu venirea vacanței de vară! Sper să aibă cu toții parte de distracție, relaxare, să vadă locuri noi și să lege noi prietenii! Și mi-aș dori ca mulți dintre ei să meargă în tabere, mai ales că au de unde alege. În călătoriile acestei veri, sper să ajungă mulți și la noi în Neamț, cel mai frumos județ din România!
Acum câteva zile a fost adoptată o ordonanță de urgență care stabilește ca președintele Consiliului Județean să fie ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. A mai fost așa, se revine deci la un curs firesc. Modificarea a avut loc la cererea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Aș numi-o „ordonanța curajului”, pentru că a te prezenta în fața alegătorilor pentru a fi votat este un act de curaj. Nu oricine poate, nu oricine reușește.
Spitalele din județul Neamț vor primi din nou aparatură medicală, de ultimă generație, în urma alocării de fonduri de către Ministerul Sănătății.
Dincolo de imaginea publică a oricărui partid, dincolo de relatările din presă, dincolo de agenda publică și de comunicare, există o realitate de necontestat: partidele sunt formate din oameni. Unul dintre acești oameni sunt eu.
Înțeleg durerea, furia și frustrarea românilor când vorbesc despre lipsurile din Sănătate. Știu că nimic nu e mai important decât starea de bine a celor dragi. Știu că poți să ai toată averea lumii dar dacă nu ești sănătos, degeaba !