Salariul mediu net a fost în august de 3487 lei, în scădere cu 58 de lei faţă de luna iulie 2021, așa cum arată datele INS.
Inflația pe luna septembrie 2021 a ajuns la 6,3%, în creștere cu 16% față de luna august 2021 (când a fost 5,3%) și cu 139% față de luna decembrie 2020 (când era 2,6%).
Datoria publică a României este la 50% din PIB.
România traversează una dintre cele mai grele crize generată de prețurile exagerate la energie.
Lipsesc medicamente necesare pentru tratarea bolnavilor de Covid-19.
Iar exemplele pot continua…
Potrivit analistului economic Adrian Câciu, fiecare român a sărăcit cu 1.259 lei, bani care au fost mâncați de inflația de pe primele 9 luni ale acestui an.
Asta e moștenirea pe care o lasă „marele” finanțist Cîțu după aproape 10 luni de guvernare.
România se apropie cu pași repezi de o scădere abruptă a puterii de cumpărare a românilor cauzată de tot dezastrul economic creat de Guvernarea de dreapta. Această scădere a puterii de cumpărare va duce, dincolo de sărăcie, la reducerea consumului. De aici până la o cădere pe viitor a economiei mai e doar un pas.
Și, peste toate aceste probleme, mai vine și iarna, așa cum a descoperit recent și președintele Klaus Iohannis!