cadranul banilor

cadranul  banilor

ÎNTREBARE: CARE ESTE DRUMUL SPRE INDEPENDENŢA TA?

Kiyosaki a oferit oamenilor o viziune extraordinară în cartea sa, “CADRANUL  BANILOR”. Aici se referă la corelaţia dintre timpul dedicat muncii şi banii câştigaţi de către o persoană.

Evoluţia arată în felul următor: Angajat > Freelancer > Antreprenor > Investitor

Etapa 1 – Angajatul
Este cel care îşi oferă timpul propriu în schimbul unei sume fixe de bani. Dezavantajele sunt evidente: câştigurile sunt limitate în special de jobul în sine, pentru că ai timp limitat de oferit în schimbul banilor.

Etapa a 2-a – Freelancerul
Freelancerul (liber profesionistul) îşi vinde timpul propriu, însă condiţiile sunt de data asta şi ale lui. Pune bază mai mare pe rezultate, munca este mai multă, beneficiile financiare mai mari. Sunt oameni care lucrează din plăcere şi îşi caută clienţi pentru ceea ce fac.

Etapa a 3-a – Antreprenorul (proprietarul de afacere)
Antreprenorul este cel care îşi formează o echipă şi deleagă sarcinii, tocmai ca să rămână cu mai mult timp, pe care să îl folosească pentru dezvoltarea afacerii în sine. Dacă freelancerul le face singur pe toate, antreprenorul poate câştiga bani fără să muncească efectiv, doar punând pe alţii la muncă (de obicei pe cei din etapa 1 şi 2).

Etapa a 4-a – Investitorul
Investitorul este un maestru al circulaţiei banilor. Practic el tranzacţionează direct afaceri şi se foloseşte de toţi cei din etapele inferioare. Nu este implicat direct şi asta îi oferă cea mai mare valoare per timp acordat. Aici se stabilizează însă şi cei mai puţini oameni.

Foarte mulţi nu pornesc o activitate pe cont propriu din frica de a nu mai avea timp personal (viaţă personală).

Realitatea este însă alta: începutul necesită o energie degajată ceva mai mare, însă odată ce te stabilizezi pe unul dintre etapele superioare, prin prisma lui Kiyosaki – ar trebui să ai MAI MULT TIMP, nu mai puţin.

Foarte mulţi sunt de părere că nu toţi oamenii sunt făcuţi să fie antreprenori, dar că majoritatea oamenilor se simt foarte confortabil în etapa a 2-a a freelancing-ului.

Ce îmi doresc pentru generaţia tânără, este să aibă curajul să experimenteze cu încredere niveluri de antreprenori, investitori.
Să aibă curaj şi iniţiativă, să fie instruiţi înspre SUCCES ŞI VALORI SĂNĂTOASE.

În proiectul Şcoala de Antreprenoriat, care se va lansa în curând în Piatra Neamţ şi Roman, îmi doresc să oferim tinerilor această educaţie, să îi transformăm în ÎNVINGĂTORI şi Lideri Adevăraţi.

Să îi învăţăm că succesul este o stare de spirit şi ei sunt creaţi pentru a face ceea ce le place să facă din tot sufletul!
Cred cu tărie în tinerii de azi care să aducă schimbarea de mâine!

Curaj & Inspiraţie Oana Bulai
[email protected]

[image link=”http://oanabulai.ro/wp-content/uploads/2013/10/EDITORIAL.jpg” align=”left” alt=””]

Share This

About the author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *